Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Page1

 

Festivalul Naţional „Dinu Lipatti”

aduce în scenă tot mai multe tinere talente și un juriu de excepție

 

      Pentru al patrulea an consecutiv, Argeșul va fi  gazda primitoare a Festivalului Național „Dinu  Lipatti”.  Evenimentul, care își propune descoperirea  şi  valorizarea tinerelor talente din domeniul muzicii  clasice, va avea loc în perioada 17-18 mai 2016, în  centre culturale din Pitești și la Casa Memorială  “Dinu  Lipatti” de la Fundățeanca.

      După un debut regional, Festivalul Național “Dinu  Lipatti” a atras în ultimii ani concurenți din ce în ce  mai numeroși și valoroși, dobândind o reputație din  ce în ce mai însemnată la nivel național.

      Pe lângă diplomele și trofeele deja obișnuite,  competiţia din acest an va aduce un element de  noutate. Astfel, pentru prima dată în istoria  concursului, va fi decernat Trofeul Dinu Lipatti   acelor concurenți care se vor remarca prin  virtuozitate în interpretarea unor lucrări din  discografia marelui pianist român sau a unora dintre  compozițiile acestui geniu al muzicii românești.

      Ca rezultat al creșterii notorietății concursului,  cât și pentru susținerea unei participări din ce în ce  mai valoroase cu prilejul Centenarului Dinu Lipatti –  aniversat în 2017 - începând cu acest an, fiecare  secțiune a Juriului include nume de referință ale muzicii românești, profesori în cadrul Universității Naționale de Muzică București.

      Festivalul Național „Dinu Lipatti”este strucurat pe trei secţiuni (Pian, Vioară, Canto clasic) şi readuce în atenția publicului larg şi a tinerei generaţii atât valorile artistice ale unei opere de excepţie, cât şi detalii specifice privind compoziţia şi personalitatea marcantă a muzicianului român. Concurenţii sunt elevi ai școlilor de artă, ai liceelor de muzică şi studenţi ai universităţilor de profil din România. Participanții vor susţine concerte şi recitaluri la Școala de Arte și Meserii și la Casa Memorială „Dinu Lipatti” de la Fundăţeanca.

 

      Juriul este alcătuit din personalități ale universului muzical românesc:

 

Pian

  • Lect. Univ. Dr. Toma Popovici, Universitatea Națională de Muzică București
  • Dr. Adnana Renatty Codreanu, Șef Catedră Pian, Liceul de Artă Dinu Lipatti, Pitești
  • Prof. Gabriela Enășescu, Catedra Pian a Colegiului Național de Muzică George Enescu, București

Vioară

  • Conf. Univ. Dr. Luminița Burcă, Universitatea Națională de Muzică București
  • Prof. Elena Baltaga, Șef Catedră Vioară, Colegiul Național de Muzică George Enescu, București
  • Prof. Roxana Moise, Șef Catedră Vioară, Liceul de Artă Dinu Lipatti, Pitești și membră a Filarmonicii Pitești

Canto

  • Mariana Colpoș, Conf. Univ. Dr., Universitatea Națională de Muzică București și Soprană în cadrul Operei Naționale București
  • Camelia Clavac, Soprană, Lect. Univ. Dr., Universitatea din Pitești
  • Mihaela Andrei, Soprană, Dr. în Muzică, Prof. Artă Interpretativă, Colegiul Național de Arte “Dinu Lipatti”, București - soprană                                                                                                                                                                                                                              Evenimentul se va desfăşura conform următorului program:

17 mai 2016 – înregistrarea participanţilor şi susţinerea probelor de concurs.

18 mai 2016 – Gala Laureaţilor - premierea câştigătorilor şi recitalul final.  

Casa vacanţelor copilăriei artistului şi locul în care a creat marele pianist român este acum Casa Memorială „Dinu Lipatti”, aflată în patrimoniul Muzeului Județean Argeș. Casa este situată în satul Fundățeanca din comuna Leordeni, județul Argeș, şi va găzdui Gala Laureaţilor Festivalul „Dinu Lipatti”.

Casa Memorială „Dinu Lipatti” conservă obiecte legate de viața și activitatea marelui pianist și compozitor român. Printre cele mai importante exponate se află un pian Bechstein – ale cărui clape vor prinde din nou viață pe parcursul Festivalului Național „Dinu Lipatti” - și un bust al artistului, realizat de sculptorul Ion Irimescu.

Festivalul concurs „Dinu Lipatti” este un eveniment desfăşurat în cadrul proiectului “Muzeul Județean Argeș - Moştenire culturală, istorie şi continuitate”, proiect aflat în faza de sustenabilitate, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Argeș

 

Muzeul Judetean

 

INVITATIE

  Suntem deosebit de onoraţi să vă invităm la cea de-a II-a ediţie a Şcolii de Vară a Muzeului Judeţean Argeş, ce se desfăşoară sub titlul generic Istorie, Cultură şi Civilizaţie.

            Prezenta ediţie se va desfăşura în zilele de 2-3 iunie 2016.

Vă rugăm să confirmaţi ferm participarea domniei voastre, până la data de 23 mai 2016. De asemenea, în cazul confirmării participării, vă solicităm un rezumat scris al comunicării (acelaşi termen limită – 23 mai a.c.), spre a fi inclus în programul manifestării ştiinţifice.

Articolele vor fi publicate în revista HistoriArgeş  nr. 1/2016.

              

            Cu aleasă stimă,

Director general,

Lect. Univ. dr. Cornel POPESCU

 Formular Inscriere Scoala de Vara

Semnificaţia zilelor de 9 şi 10 mai

INV 10 MAI 1

      Marți, 10 mai 2016, ora 12:00, Muzeul Judeţean Argeş organizează Simpozionul dedicat zilei de 9 mai, zi cu triplă semnificaţie,  precum şi a zilei de 10 mai.

    Evenimentul va avea loc în clădirea veche a muzeului (fostul Palat Administrativ). Vor lua cuvântul managerul Muzeului Judeţean Argeş, lect. univ. dr. Cornel Popescu, prof. dr. Marius Cârjan, prof. Constantin Vărăşcanu şi muzeografii George Ungureanu şi Valentin Motreanu.

   De asemenea, vor fi prezenţi elevi ai Colegiului Naţional “Ion C. Brătianu” Piteşti şi ai Colegiului Naţional “Zinca Golescu” Piteşti.

   Ziua de 9 mai are în conştiinţa poporului român o triplă semnificaţie: proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.

     Proclamarea independenţei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan, ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranităţii otomane.

  În acea zi memorabilă, Mihail Kogălniceanu declară în Parlamentul ţării: "Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare". Independenţa astfel proclamată trebuia consfinţită şi apărată pe câmpul de luptă spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti şi recunoscută apoi de puterile europene.

    Al doilea eveniment se referă la ziua de 9 mai 1945, zi în care Aliaţii din cel de-al doilea război mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european.

    Cel de al treilea eveniment este ZIUA EUROPEI - "Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice... Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie".

    10 mai, Ziua Regalităţii, a fost ziua naţională a României din 1866 până în 1947, până la venirea comuniştilor la putere. În timpul regimului comunist, sărbătoarea de 10 Mai a fost ştearsă din memoria colectivă, iar când se vorbea despre independenţă se invoca discursul lui Mihail Kogălniceanu din Parlament, rostit la 9 mai. Astăzi, 10 Mai este Ziua Regelui, fiind sărbătorită în primul rând de familia regală, iar începând de anul acesta, printr-un proiect adoptat de Camera Deputaţilor, data de 10 Mai este şi zi de sărbătoare naţională.

Piteștiul de altădată, ilustrat

3. Primaria 1903 final

 

 

Case Memoriale din romania

" Case memoriale din România"

Cu ocazia Centenarului, Muzeul Judeţean Argeş vă invită miercuri, 18 aprilie 2018, ora 13.00, la Galeria Națională de Artă Naivă, unde va avea loc deschiderea expoziţiei temporare " Case memoriale din România".

Vor fi expuse 26 de machete ale unor case memoriale din România aparţinând unor personalităţi ale artei şi culturii naţionale.
Expuse pentru prima dată, machetele au fost donate muzeului de piteşteanul Ion Ioniţă, în anul 2002.
Expoziţia marchează intrarea în patrimoniul Muzeului Judeţean Argeş a Casei Memoriale Dinu Lipatti de la Ciolceşti, comuna Leordeni, judeţul Argeş, eveniment petrecut la începutul anului 2018.
Expoziţia va rămâne deschisă în perioada 18 aprilie – 20 mai 2018, la sediul Muzeului Judeţean Argeş, intrarea din Bulevardul Eroilor, aceasta putând fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

 

 

 

 

 

 

 

Invit Adancuri

Muzeul Județean Argeș, în colaborare cu Muzeul Olteniei din Craiova,  vă invită  miercuri, 29 noiembrie, ora 11.00  la deschiderea expoziţiei Călătorie în adâncul mărilor şi oceanelor.

            Cunoaşterea vieţii apelor, a mărilor şi oceanelor, a fost şi rămâne o dorinţă permanentă a omului. Acesta este şi scopul expoziţiei noastre: de a încerca să prezinte unele aspecte vizând structurile şi funcţiile ecosistemului marin.

         În organizarea expoziţiei sunt cuprinse trei părţi importante:

·        Viaţa mărilor şi oceanelor;

·        Marea Neagră – un ecosistem deosebit.

·        Impactul antropic asupra ecosistemelor marine.

Am căutat să exemplificăm ideile şi scopul expoziţiei prin cele peste 80 specii de nevertebrate (celenterate, moluşte, echinoderme) şi vertebrate (peşti). Sunt edificatoare moluştele marine prin formele ciudate ale cochiliilor, fragilitatea şi coloritul lor: specii de cipreide numite şi melci de porţelan, specii de Strombus, Charonia, Cassis, Lambis folosite în industria sidefului, specii de Murex – melci de purpură sau o scoică gigantică Tridacna squamosa, răspândite în regiunea Indo-Pacifică, Oc. Atlantic, M. Mediterană, M. Nordului. Cefalopodele, cele mai evoluate moluşte, prezente în toate mările globului, cu excepța Mării Negre, sunt reprezentate, în cadrul expoziției, de: sepie (Sepia officinalis), sepiolă (Sepiola rondeleti), caracatiţă (Octopus vulgaris), calmar (Loligo vulgaris) și nautil (Nautilus pompilus). 

O parte importantă a expoziţiei se va concretiza prin expunerea grafică a conţinutului ştiinţific referitor la viaţa în mări şi oceane.

 

          Fără îndoială expoziţia se constituie într-o acţiune cultural-educativă pentru toate categoriile de vizitatori, dar îndeosebi pentru tineri, cărora încercăm să le trezim interesul pentru această parte importantă a Terrei (mările, oceanele). 

__________________________________________________________________________________

numismatica

Cu ocazia împlinirii, în 2017, a 150 de ani de la crearea sistemului monetar național și punerea în circulație a primelor monede românești, cu valori de 1, 2, 5 și 10 bani, Muzeul Județean Argeș vă invită marți, 28 noiembrie 2017, ora 10.00, la deschiderea expoziției temporare de numismatică ,,Evoluția sistemului monetar al României, de la 1867 până în prezent”.

În cadrul acestei expoziții vor fi etalate monede și bancnote emise pe parcursul celor 150 de ani de activitate monetară, printre care și bancnota de 10 bani, emisă în anul 1917, considerată a fi cea mai mică bancnotă din lume. Alte piese importante care vor fi expuse sunt: moneda de 2 lei, din 1901, considerată o raritate numismatică datorită tirajului extrem de mic, moneda de 25 lei aur, din 1906, bătută cu ocazia împlinirii a 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I, moneda-medalie ,,Ardealul Nostru”, precum și multe alte surprize.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 28 noiembrie - 31 decembrie,  la Muzeul Judeţean Argeş, str.  Armand Călinescu, nr. 44,  Piteşti, aceasta putând  fi vizitată de marţi  până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

monede

__________________________________________________________________________

Invitatie

Unul dintre cele mai aşteptate evenimente dedicate exclusiv artei naive, Expoziţia Naţională de Artă Naivă, îşi deschide anul acesta larg porţile pentru a XLIX-a ediţie, sâmbătă, 28 octombrie, ora 10.00, la Muzeul Judeţean Argeş.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Argeş prin Muzeul Judeţean Argeş şi Şcoala Populară de Arte şi Meserii.

Lucrările sunt expuse la Galeria Naţională de Artă Naivă a Muzeului Judeţean Argeş (corpul C, intrarea din bulevardul Eroilor). La tradiţionala manifestare vor fi prezenţi artişti naivi din întreaga ţară.

Sunt aşteptaţi toţi cei care vor să afle mai multe despre arta naivă românească, dar şi cei care vor să redescopere lumea plină de prospeţime şi sinceritate din lucrările expuse.

_______________________________________________________________________

Invitatie cave

Muzeul Județean Argeș organizează vineri, 22 septembrie, ora 12.00, expoziția temporară „Cave canem!” (Păzește-te de câine).

Expoziția încearcă prin piesele din colecțiile Muzeului Județean Argeș să urmărească relația dintre câine și om în Preistorie și Antichitate. Piesele, precum și materialul foto-documentar urmăresc trei fațete ale relației câine-om: câinele partener de vânătoare, paznic al turmelor de oi, paznic al casei. Materialele documentare conțin date despre rasele de câini din Antichitate, despre hrana, selecția (înmulțirea), dresajul lor. Apoi, vizitatorul poate constata, că în epoca romană, existau rase de câini de companie. Va găsi, de asemenea, un complex de la Mătăsaru, județul Dâmbovița (reconstituit), în care s-a descoperit scheletul unui câine. Complexul arheologic este datat în secolul al III-lea d. Hr. Materialul expus îl invită pe cel care va parcurge expoziția la un exercițiu de imaginație care îl va ajuta să înțeleagă mai bine aspecte de viață cotidiană din perioadele istorice amintite.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 22 septembrie - 22 noiembrie,  la Muzeul Judeţean Argeş, str.  Armand Călinescu, nr. 44,  Piteşti, aceasta putând  fi vizitată de marţi  până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

_____________________________________________________

2

Cu ocazia împlinirii a 100 ani de la luptele desfășurate la Mărăști, Mărășești și Oituz, Muzeul Județean Argeș vă invită miercuri, 16 august 2017, ora 12:00, la deschiderea expoziției temporare de numismatică, medalistică și faleristică intitulată ,,Medalii din Primul Război Mondial”.

În cadrul acestei expoziții vor fi etalate medalii comemorative, decorații, monede și bancnote emise sau folosite în timpul Primului Război Mondial. Printre acestea, putem enumera ordinele ,,Steaua României”, ,,Coroana României”, ordinul ,,Mihai Viteazul” acordat lui Constantin Calotescu pentru meritele aduse pe câmpul de luptă în bătălia de la Mărăști, medalii comemorative aparținând Casei Regale a României și, nu în ultimul rând, bancnota de 10 bani, emisă în anul 1917, considerată a fi cea mai mică bancnotă din lume.

andi

________________________________________________

Expoziţie temporară - "Sub lupa restauratorului

Muzeul Județean Argeș organizează miercuri, 21 iunie, ora 12.00, expoziția temporară Sub lupa restauratorului.

Expoziţia îşi propune să prezinte un aspect esenţial al activităţii specialiştilor din cadrul instituţiei care, de altfel, reprezintă o funcţie de bază a muzeelor, definită prin lege; şi anume, restaurarea bunurilor de patrimoniu. Deşi desfăşurată departe de ochii publicului, restaurarea pieselor cu valoare istorică reprezintă un pas important pentru valorificarea expoziţională a acestora.

În cadrul expoziţiei, vor fi expuse obiecte restaurate în laboratoarele muzeului de către restauratorii experţi din domeniile: carte veche şi documente, pictură, metal, lemn, taxidermie, ceramică.

Pe panouri sunt expuse imagini cu tehnicile de lucru  şi etapele de restaurare, dar şi fotografii din timpul activităţii de conservare.

Prin această expoziţie, Muzeul Jueţean Argeş doreşte să aducă în atenţia vizitatorilor, eforturile şi dificultăţile întâmpinate de specialiştii din acest domeniu.

_______________________________________________

Expoziţie temporară - „Fluturi exotici”

Lumea fluturilor exotici este una fascinantă, ce uimeşte prin bogăţia de culori şi forme. Este o lume mirifică, pe care vă invităm să o cunoaşteţi prin intermediul expoziţiei temporare “Fluturi exotici”, organizată de Muzeului Județean Argeș.

Sunt expuse specii originare din Africa (Burundi, Coasta de Fildeş, Congo, Gabon, Republica Centrafricană, Tanzania, Zambia), America de Nord, Centrală și de Sud (Mexic, Cuba, Brazilia, Peru, Venezuela), Asia şi unele insule din Oceania (India, provincia chineză Taiwan, Malaezia, Indonezia, Papua Noua Guinee).

Vizitatorii vor avea ocazia să admire fluturii de azur din genul Morpho, din pădurile amazoniene, fluturele curcubeu, Chrysiridia madagascarensis, din insula Madagascar, şi  superbele papilionide africane și americane, din genurile: Eurytides, Papilio și Parnassius, alături de nimfalidele din genurile Callicore și Diaethria, al căror desen ventral imită cifra 88. În cadrul expoziţiei, sunt prezentate şi alte specii interesante: “fluturii invizibili”, din familia Ithomiidae, care și-au pierdut solzii de pe aripi, ceea ce îi face greu de observat în mediul lor natural, și “fluturii frunză”, din familia Nymphalidae, ce se confundă cu frunzele plantelor, datorită formei şi coloritului aripilor.

Din cauza fragilităţii lor, fluturii exotici sunt expuşi rar, o dată la 2-3 ani, pentru perioade scurte de timp. Din acest motiv, vă invităm să vizitaţi expoziția temporară “Fluturi exotici”, deschisă în perioada ianuarie-martie, în sala de expoziţii temporare a Muzeului Județean Argeș.

Deschiderea expoziţiei va avea loc în data de 19 ianuarie 2017, ora 13.00.

 


 

Expoziţie temporarăVecinii noştri necuvântători

Joi, 10 noiembrie 2016, ora 12:00, la Muzeul Judeţean Argeş va fi deschisă expoziţia temporară „Vecinii noştri necuvântători”.

Vor fi expuse obiecte din patrimoniul muzeului (insecte, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere) care totalizează peste 70 de specii. Adaptate mai mult sau mai puţin la traiul în localităţi, speciile expuse constituie, cu sau fără voia noastră, vecinii de a căror prezenţă suntem conştienţi foarte puţini dintre noi. Toată lumea recunoaşte câteva necuvântătoare, mai ales dintre păsări şi mamifere (barza, guguştiucul, rândunica, mierla, cioara, vrabia, şoarecele, veveriţa etc.) însă, preocupaţi cu activităţile cotidiene, nu observăm că în jurul nostru îşi desfăşoară viaţa multe alte animale, cărora nu le acordăm importanţă decât atunci când pătrund în case sau intră în contact direct cu noi (păianjeni, purici, gândaci de bucătărie, ţânţari, ploşniţe, şoareci etc.).

Păsările sunt printre cele mai comune animale, unele cuibărind pe clădiri (berze, guguştiuci, drepnele, rândunelele, stăncuţe, vrăbii) altele amenajându-şi cuibul în arborii de pe lângă alei, din parcuri sau din grădini (ciocănitorile, graurii, piţigoii, cintezele etc.) iar altele găsindu-şi adăpost prin vegetaţia densă de pe iazuri (raţe, lişiţe, găinuşe de baltă).

Expoziţia va rămâne deschisă în perioada 10 noiembrie – 10 decembrie 2016, aceasta putând fi vizitată de marţi până duminică, între orele 9.00 – 17. 00.  

 


        

Pădurea-parc „Trivalea”. Expoziție în natură

Cărți poștale istorice (1900-1940) din colecția Muzeului Județean Argeș

Bine aţi venit la această expoziţie foto-documentară în natură!

Încercăm astfel să rememorăm şi să recreăm unele aspecte ale Parcului Trivalea ce ţin de evoluţia istorică a oraşului nostru. Pentru aceasta au fost selectate din colecţia Muzeului Județean Argeș 36 de cărţi poştale ilustrate dintre cele mai reprezentative pentru începuturile parcului Trivalea, imagini de la începutul şi din primele decenii ale sec. XX (circa 1900-1940).

Fiecare fotografie a fost amplasată cât mai aproape de locul din parc ilustrat de aceasta sau de locul în care a fost poziţionat obiectivul aparatului de fotografiat acum un secol. Explicaţiile fiecărui panou sunt disponibile accesând codurile QR.

Avem speranţa ca această imagine în oglindă trecut-prezent să vă încânte, iar printr-o plimbare agreabilă de-a lungul celor 36 de clişee pe care le veţi întâlni împrăştiate peste tot în parc, să rămâneţi tot mai seduşi de valoarea şi frumuseţea acestui adevărat „plămân verde” al Piteştiului. Deopotrivă parte a istoriei oraşului şi monument al naturii, Trivalea merită atenţia, respectul şi protecţia noastră.

Vă mulţumim şi vă dorim o vizită cât mai reconfortantă şi instructivă!  


Expoziţie temporară - "Un secol de la intrare României În Marele Război” .

           Marți. 16 august 2016, ora 13, la sediul Muzeului Judetean Argeș, corpul ( Intrarea Panetariu), va avea loc vernisajul expoziției temporare cu tema “Un secol de la intrare României În Marele Război” .

           Expoziția include fotografii Inedite, publicații, acte și alte obiecte de epocă ( arme albe, epoleți, uniforme etc.) având specific militar, aflate în patrimonial Muzeului Județean Argeș.

           Expoziția va ramane deschisă în perioada 15-30 august 2016, putând fi vizitată de marți până duminica între orele 9-17.


 

Expoziţie temporară - "35 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu și Leonid Popov în spațiu"

Muzeul Județean Argeș în parteneriat cu Centrul Rus de Știință și Cultură din București vernisează, marți, 31 mai 2016, începând cu ora 10.00, la sediul instituției, intrarea din Bulevardul Eroilor, expoziția temporară "35 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu și Leonid Popov în spațiu".

Anul acesta s-au împlinit 35 de ani de la data la care Dumitru Prunariu devenea primul și singurul astronaut român care a ajuns vreodată în spațiu.

Expozitia, al carei erou este, prezintă, prin intermediul fotografiilor din arhiva personală a cosmonautului român, o latură mai puțin cunoscută de către public a personalității lui Dumitru Prunariu.

În anul 1981, pe data de 14 mai, misiunea sovietică Soyuz 40 intră  în spațiul cosmic. La bordul ei se aflau doi cosmonauți: Leonid Popov, din Uniunea Sovietică, și Dumitru Prunariu, din Republica Socialistă România a acelor vremuri. Prunariu devenea astfel primul cosmonaut de origine română care trecea de linia Karman și al 103-lea om în spațiu, petrecând acolo nu mai puțin de 7 zile, 20 de ore și 40 de minute.

„Cred că cel mai greu moment a fost nu acolo sus, ci poate cu o zi înainte de a pleca în Cosmos, pentru că atunci ai în sfârşit timp să te gândeşti la ce va urma în viitorul foarte apropiat. Eşti convins că tehnica te ajută, că este fiabilă, că o stăpâneşti foarte bine. Dar în acelaşi timp există şi un sentiment uman de reţinere. Şi, totuşi, dacă se va întâmpla ceva? Până acum, aproape 5% din cei care au zburat în misiuni cosmice au plecat dintre cei vii din cauza unor probleme tehnice”, a declarat Prunariu.

Pe 22 mai 1981, Prunariu a revenit pe Pământ, însă nu a fost o revenire fără peripeții, parașuta capsulei sale deschizându-se cu patru secunde mai târziu decât ar fi trebuit. Aici, Prunariu a primit decorații atât din partea autorităților sovietice, cât și din partea celor române, însă răsplata financiară a fost, din câte se pare, una neglijabilă.

Expoziţia va rămâne deschisă în perioada 31 mai – 30 iunie 2016, la Galeria de Artă Naivă , Bulevardul Eroilor, Piteşti, aceasta putând fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

Secția Relații Publice,
Muzeul Județean Argeș

Expoziţie temporară "Tehnică și meșteșuguri"

Vineri, 20 mai 2016, ora 12:00, Muzeul Judeţean Argeş organizează expoziţia temporară ,, Tehnică și meșteșuguri".

Expoziția cuprinde câteva aspecte ale progresului uman în domeniul ceramicii, porțelanului, tehnicii agricole, torsului, țesutului, fierăriei, iluminatului, scrisului și realizării monedelor.

De asemenea mai sunt expuse obiecte întâlnite în viața cotidiană și epoca modernă (aparat de fotografiat, filmat, etc.).

Evenimentul va avea loc în clădirea veche a muzeului (fostul Palat Administrativ).

Expoziţia va rămâne deschisă în perioada 20 mai – 20 iunie 2016, la sediul Muzeului Judeţean Argeş din str. Armand Călinescu, nr. 44, Piteşti, aceasta putând  fi vizitată de marţi  până  duminică, între orele 9.00 – 17.00. 

Secția Relații Publice,
Muzeul Județean Argeș

 


 

Expoziţia temporară „Consonanţe istorice ruso-române: Centenarul vizitei împăratului Nicolae al II-lea la Constanţa (1/14 iunie 1914)”

     Muzeul Județean Argeș în parteneriat cu Ambasada Federaţiei Ruse şi Reprezentanţa Rossotrudnicestvo – Agenţia Federală Pentru Afaceri cu Comunitatea Statelor Independente, conaţionalii care locuiesc în străinătate şi pentru Colaborare Internaţională Umanitară, vernisează expoziţia temporară „Consonanţe istorice ruso-române: Centenarul vizitei împăratului Nicolae al II-lea la Constanţa (1/14 iunie 1914)”, vineri, 19 februarie 2016, începând cu ora 13.00, la sediul muzeului, intrarea din bulevardul Eroilor.
În cursul ultimelor trei secole, trei ţari ai Rusiei, s-au aflat, vremelnic, pe pământ românesc - Petru I, Alexandru al II-lea şi Nicolae al II-lea. Ultima vizită imperială rusă –şi singura vizită oficială a unui suveran rus în România – căreia îi este dedicată expoziţia, a avut loc în iunie 1914, cu două luni înainte de declanşarea Primului Război Mondial.
Expoziția reuneşte un set important de documente inedite provenite din colecţiile mai multor instituţii ruseşti partenere: Arhiva de Stat a Federaţiei Ruse (GARF), Arhiva Centrală de Stat de documente fotofonocinematografice din Sankt-Petersburg, Arhiva Rusă de Stat a documentelor cinematografice și foto (RGAKFD).
Pe lângă fotografiile ce ilustrează aspecte ale vizitei ţarului şi a familiei sale la Constanţa, vor fi expuse şi imagini de la vizita regelui Carol I şi a principelui Ferdinand în Rusia, în iulie 1898, precum şi de la vizita la Petersburg a principelui Ferdinand şi a principesei Maria, însoţiţi de principele Carol, din martie 1914. Muzeul Naţional de Istorie a României va prezenta publicului ordinul Crucea Sfântului Andrei, conferit regelui Carol I, precum şi medalii emise în 1914, pentru a comemora vizita ţarului Nicolae al II-lea.
Expoziţia este însoţită de un amplu catalog trilingv – redactat în limbile română, rusă şi engleză – cu cele mai importante documente expuse, completat de articole cu informaţii despre evoluţia raporturilor româno-ruse la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, despre oraşul Constanţa la începutul veacului trecut, despre ecourile vizitei familiei imperiale ruse oglindite în presa românească a vremii.
Expoziţia va rămâne deschisă în perioada 19 februarie-19 martie, la sediul Muzeului Judeţean Argeş, intrarea din bulevardul Eroilor și poate fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 09.00 – 17.00.

Secția Relații Publice
Muzeul Județean Argeș

inv ambasada rusa

Muzeul Județean Argeș, în colaborare cu Muzeul Olteniei din Craiova,  vă invită  miercuri, 29 noiembrie, ora 11.00  la deschiderea expoziţiei Călătorie în adâncul mărilor şi oceanelor.

            Cunoaşterea vieţii apelor, a mărilor şi oceanelor, a fost şi rămâne o dorinţă permanentă a omului. Acesta este şi scopul expoziţiei noastre: de a încerca să prezinte unele aspecte vizând structurile şi funcţiile ecosistemului marin.

         În organizarea expoziţiei sunt cuprinse trei părţi importante:

·        Viaţa mărilor şi oceanelor;

·        Marea Neagră – un ecosistem deosebit.

·        Impactul antropic asupra ecosistemelor marine.

Am căutat să exemplificăm ideile şi scopul expoziţiei prin cele peste 80 specii de nevertebrate (celenterate, moluşte, echinoderme) şi vertebrate (peşti). Sunt edificatoare moluştele marine prin formele ciudate ale cochiliilor, fragilitatea şi coloritul lor: specii de cipreide numite şi melci de porţelan, specii de Strombus, Charonia, Cassis, Lambis folosite în industria sidefului, specii de Murex – melci de purpură sau o scoică gigantică Tridacna squamosa, răspândite în regiunea Indo-Pacifică, Oc. Atlantic, M. Mediterană, M. Nordului. Cefalopodele, cele mai evoluate moluşte, prezente în toate mările globului, cu excepța Mării Negre, sunt reprezentate, în cadrul expoziției, de: sepie (Sepia officinalis), sepiolă (Sepiola rondeleti), caracatiţă (Octopus vulgaris), calmar (Loligo vulgaris) și nautil (Nautilus pompilus). 

O parte importantă a expoziţiei se va concretiza prin expunerea grafică a conţinutului ştiinţific referitor la viaţa în mări şi oceane.

          Fără îndoială expoziţia se constituie într-o acţiune cultural-educativă pentru toate categoriile de vizitatori, dar îndeosebi pentru tineri, cărora încercăm să le trezim interesul pentru această parte importantă a Terrei (mările, oceanele). 

Biroul de Relaţii cu Publicul

Informatii

 


Antonescu Otilia Mihaela (telefon/fax: 0248 212 561/e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.) este persoana responsabilă pentru aplicarea Legii nr. 544/2001.

_______________________________________________________________________________________________

Comunicat de presă

Reacreditarea muzeului pentru perioada 2017-2022

     Muzeul Județean Argeș anunță obținerea reacreditării din partea Ministerului Culturii și Identității Naționale, prin ordinul nr. 2476/18.07.2017 semnat de dl. ministru Lucian Romașcanu și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dosarul de solicitare a reacreditării muzeului, înaintat ministerului prin intermediul Direcției Județene pentru Cultură Argeș, a fost analizat la finalul lunii iunie în cadrul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, acordându-i-se aviz favorabil.

      Acreditarea muzeelor din România este obligatorie, conform legii, la fiecare cinci ani, ultima acreditare a muzeului argeșean datând din anul 2012.

comunicat

Comunicat de presă  

         Laboratoarele de Conservare – Restaurare: ceramică, pictură, metal și lemn din cadrul Muzeului Județean Argeș au primit acreditarea în anul  2016 de la Ministerul Culturii. Dacă activitatea conservatorilor se evidenţiază prin luarea unui ansamblu de măsuri în vederea protejării şi asigurării unor condiţii optime de conservare a bunurilor culturale aflate în spaţiile de depozitare şi de expunere ale muzeului, activitatea experţilor restauratori, din cele patru laboratoare de profil, se reflectă prin cercetarea, investigarea şi fluxul tehnologic şi artistic de restaurare, în scopul readucerii operelor de artă pe simezele expoziţionale.

          Activitatea ştiinţifică a conservatorilor precum şi a experţilor restauratori este evidenţiată prin participări la sesiuni de comunicări, mese rotunde, simpozioane, saloane de restaurare, organizate atât în cadrul muzeului cât şi de către alte instituţii din ţară şi străinătate.

Secția Relații Publice,

Muzeul Județean Argeș

Comunicat de presă

Cetatea Poienari, unul dintre principalele obiective turistice ale județului, va intra într-un amplu proces de restaurare și reabilitare. Aceasta va fi închisă publicului începând de luni, 8 noiembrie.

Obiectivul general al proiectului constă în impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea și consolidarea patrimoniului cultural al Cetății Poienari – Argeș, respectând principiile dezvoltării durabile.


Exponatul lunii ianuarie

Alexandru Ciucurencu, Pe pervaz, 1944 (ulei pe hârtie)

Seria ,,Exponatul lunii” continuă la Muzeul Județean Argeș și în anul 2022. Luna aceasta vizitatorii pot admira ultima achiziție de artă a instituției noastre, și anume lucrarea de pictură ,,Pe pervaz”, semnată Alexandru Ciucurencu (27 septembrie 1903-27 decembrie 1977).

Reprezentant al postimpresionismului și evoluând spre maniera fovistă și abstracționism, după Ștefan Luchian și Theodor Pallady, Alexandru Ciucurencu a fost cel mai reprezentativ pictor român al culorii.

        Lucrarea de față, realizată în anul 1944, aparține perioadei în care artistul, cândva un exultant al culorii, caută acum, în rafinate domoliri, esența. Creator de atmosferă, Alexandru Ciucurencu reușește prin franchețea desenului și armonia cromatică excepțională să creeze un echilibru cu efecte tonice, dramatice, lirice.

Lumina vine din intensitatea culorii, iar umbra aproape că nu există. Griurile terne sunt înnobilate de vecinătatea verdelui veronese. Privind lucrarea, fără a aduce vreo atingere originalității și geniului artistului, nu putem să nu observăm influențele a doi alți mari artiști români care i-au fost profesori: Gheorghe Demetrescu Mirea și Camil Ressu, și ale căror lucrări vă vor fi prezentate în expoziții viitoare.

Lucrarea va fi expusă pentru public pe toată durata lunii ianuarie, de luni până duminică, între orele 9:00-19:00, în vitrina special amenajată în holul de la intrarea din Bulevardul Eroilor.

Poză

În atenția publicului nostru!

ANUNT CU PRIVIRE LA MĂSURILE DE PROTECȚIE ÎMPOTRIVA VIRUSULUI SARS-COV-2 APLICABILE ÎN JUDEȚUL ARGEȘ

In data de 01.10.2021 s-a desfășurat ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în care au fost adoptate două hotărâri prin care s-a stabilit o serie de măsuri cu aplicabilitate locală, la nivelul județului.

În cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență,s-a luat următoarea decizie pentru instituțiile publice, instituțiile de spectacole, cinematografe (sălile de spectacole -Planetariu):

- organizarea şi desfăşurarea activităţii sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu purtarea măştii de protecţie dacă participanții prezintă certificatul verde.

În ceea ce privește măsurile impuse de HG932/2021 privind prelungirea stării de alertă conform incidenței constatate în data de 01.10.2021, în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, acestea se vor aplica pentru o perioadă de 14 zile sau până la o nouă reevaluare de către CJSU.

SUBLINIEM FAPTUL CĂ PORTUL MĂȘTII ÎN SPAȚIILE ÎNCHISE ESTE OBLIGATORIU!

Măsurile prezentate sunt completate de alte măsuri prevăzute în HG932/2021. Acestea pot fi modificate în funcție de schimbările legislative propuse de Comitetul Naționale pentru Situații de Urgență și adoptate de Guvernul României.

Vă mulțumim și vă aștepăm la spectacolele de Planetariu!

ANUNȚ

privind transmiterea fără plată a unor obiecte de inventar și mijloace fixe aflate
în patrimoniul Muzeului Județean Argeș

 

ANUNT

 

 

Page 9 of 9
Copyright © Gabriel Dumitru
Muzeul Judeţean Argeş
Str. Armand Călinescu, nr. 44, Tel/Fax: 0248.212561