Activitatea muzeului in perioada pandemiei Covid-19

UN JURNAL DIN LINIA I AL FRONTULUI DIN MOLDOVA,

DIN VARA ANULUI 1944 ‒ DOCUMENT AFLAT

ÎN PATRIMONIUL MUZEULUI JUDEȚEAN ARGEȘ

Nicolae Ionescu

Locotenent colonelul Alexandru Enescu

     Locotenent-colonelul Alexandru Enescu, comandant tactic și înlocuitor la comanda Regimentului 4 Dorobanți Pitești (ianuarie-august 1944), autorul acestor rânduri, scrise acolo, în tranșee, adăposturi și bordeie, sub bombe și gloanțe, cu spectrul morții alături în fiecare clipă, este un om deosebit. Un om de cultură, un bibliofil, un pasionat de medicină, de artă, de lecturi clasice, de apicultură, de biologie. Un părinte îngrijorat de soarta copiilor și a soției, de soarta țării, de a casei din Pitești. Un om vertical și drept, care critică fără reținere prostia și suficiența forurilor superioare din Marele Stat Major, pe care le-a cunoscut din plin.

Și cum pe această lume nimic nu este întâmplător, am întâlnit în aceste notițe un nume   care   m-a   făcut   să   tresar   - Mareș

Simion, sublocotenent la grupa mitraliere!

          Erou din satul meu natal, Mozăceni-Deal, fie-i memoria eternă, pe a cărui cruce din fața bisericii am citit în copilăria mea de zeci de ori cuvintele:

„În amintirea eroului locotenent MAREȘ SIMION mort pentru patrie la 24 martie 1945 în etate de 35 de ani în comuna Bistra Cehoslovacia”.

          Locotenent-colonelul Alexandru D. Enescu s-a născut pe data de 15 noiembrie 1897, la Peretu, Raionul Roșiorii-de-Vede, Regiunea Teleorman (așa cum declară în autobiografia scrisă în 1956).

Tatăl său, Dumitru Enescu (născut în anul 1877 în comuna Peretu, Raion Roșiorii de Vede – decedat în anul 1937) s-a mutat la Pitești, lucrând ca funcționar la Tribunalul Argeș, și mama sa, Ioana Enescu (născută în anul 1877 la Roșiorii de Vede, decedată în anul 1912), casnică, dețineau „1 casă cu 2 camere și dependințe” pe Str. Smeurei, Nr. 13 din Pitești.

         Au avut împreună șase copii – Alexandru, Constantin, Eugeniu, Elena, Dumitru și George.

 

            Alexandru a absolvit 4 clase primare la Pitești în anul 1908, apoi cele 8 clase de liceu și și-a luat bacalaureatul tot aici, în anul 1916.

A luptat pe frontul din Moldova, în munții Vrancei, ca simplu soldat. Urmează apoi ca elev „Școala de ofițeri de rezervă” din Dorohoi, decembrie

1916 - aprilie 1917.

          Ca tânăr sublocotenent deține funcția de comandant de pluton în cadrul Regimentului 44/ 68 Infanterie Pitești, din aprilie 1917 până în februarie 1918 și  din nou din august 1919 până în octombrie 1920, când este transferat la Regimentul 3 Vânători din Ploiești, unde între octombrie 1920 și aprilie 1921 îndeplinește funcția de comandant de companie.

           Este transferat din nou, și îl regăsim comandant de pluton la Școala Militară din Sibiu, între lunile aprilie 1921 și octombrie 1922.

          Urmează una dintre cele mai interesante perioade din cariera locotenentului de-acum Alexandru D. Enescu. Este detașat în Basarabia, la Bolgrad, unde deține funcția de comandant de companie în cadrul Regimentului 3 Vânători Bolgrad,  între anii 1922 și 1929, lunile octombrie. La data de 1 iulie 1927 a fost avansat la gradul de căpitan.

          Se întoarce în orașul copilăriei, unde îndeplinește funcția de comandant de companie în cadrul Regimentului 4 Infanterie Pitești, între octombrie 1929 și octombrie 1935.

         În această perioadă își întemeiază o familie, prin căsătoria cu Ioana (Nely) (câteodată apare ca Nelly) Hodoroagă, din Dedulești, Argeș, și i se nasc cei doi copii – Irina, la 24 iunie 1931 și Cornel, la data de 4 octombrie 1932.

         Din octombrie 1935 până în octombrie 1940 funcționează ca Șef Birou Servicii în cadrul Diviziei a 3-a, ca apoi să-l regăsim, din octombrie 1940 și până în februarie 1941, Comandant de Batalion în cadrul Regimentului 4 Infanterie Pitești.

Maiorul (de la 8 noiembrie 1938) Alexandru D. Enescu începe construirea unui imobil „casă cu 6 camere + dependințe” în strada Rahovei nr. 5 din Pitești, purtând pe frontispiciu numele de „Vila Irinel”.

         Este detașat din februarie și până în iunie 1941 la Regimentului 78 Infanterie Brăila în funcția de comandant de batalion, iar din iunie și până în octombrie funcționează la Comandamentul Militar al Capitalei cu atribuțiunea de Comandant al Poligonului Cotroceni.

        Din 22 iunie 1941, România se află în război împotriva URSS-ului alături de Germania lui Hitler, pornind campania „pentru dezrobirea Basarabiei și Bucovinei de nord”, deziderat înfăptuit după lupte grele, pe 27 iulie, conform comunicatului militar oficial „Din Carpați până la Mare suntem din nou stăpâni pe hotarele străbune”.

       Dar lupta nu se încheie aici, generalul Ion Antonescu declarând că va continua acțiunile militare alături de Germania, pentru zdrobirea inamicului comun „bolșevismul rus”, asumându-și în totalitate această hotărâre, dictată de altfel de considerente militare (continuarea acțiunilor militare până la anihilarea inamicului sau până când acesta cere pace) și politice (credința că, printr-o colaborare totală cu Reich-ul, va obține anularea Dictatului de la Viena).

         După o perioadă de numai două luni când revine la Regimentul 4 Dorobanți în funcția de Comandant de batalion, este transferat – după ce pe data de 16 octombrie 1941 trupele Armatei a 4-a române, după lupte grele și mari sacrificii (17.729 de morți, 63.345 de răniți și 11.471 de dispăruți) cuceresc Odessa,  declarată capitala Guvernământului Civil al Transnistriei, condus de profesorul Gheorghe Alexianu - la Comandamentul Militar al Odessei, în funcția de Șef Birou Propagandă și aghiotant al Guvernatorului Alexianu.

          Din februarie 1943 se întoarce în țară, la Marele Stat Major, în funcția de Șef Secție Propagandă, unde este avansat în grad, devenind locotenent colonel de la  data de 1 aprilie, și unde activează până în ianuarie 1944, când devine Comandant tactic și înlocuitor la comanda Regimentului 4 Dorobanți Pitești, până în august 1944.

Tocmai  din  această perioadă datează  acest  jurnal  de  „prima  linie”  aceste „notițe” scrise cu sinceritate, cu nerv și „condei”, sub bombele aviației și „grelei” ruse, cu spectrul morții prezent în fiecare moment al zilei sau al nopții, cu momente pline de umor involuntar și crud uneori, când viața sau anihilarea depind de o banală poziție de odihnă a corpului în adăpost sau în timpul deplasării prin sau dincolo de tranșee.

         Și din toate răzbate până la noi bunătatea și spiritul profund creștinesc, mila față de suferințele ostașilor din subordine, dar și a soldaților ruși, siliți de multe ori să lupte cu mitraliera „la spate” de către politruci fanatici, bătuți și umiliți de comandanți, descrie fără părtinire jafurile germanilor din școli și cămine școlare, dar și absurdele pretenții ale „aliaților” sovietici după controversatul și surprinzătorul act din 23 august 1944.

          Funcția sa de Comandant al Centrului de Exploatare Tulcea, având ca scop aprovizionarea trupelor române cu hrană și nutreț pentru animalele de povară, îl aduc în situația de a se eschiva din răsputeri de cerințele imperative „cu pistolul in piept” ale foștilor inamici sovietici, acum aliați, de a pune mâna pe depozitele încă îmbelșugate pe care le avea în grijă.

          De asemenea, împiedică pe unii români să-și însușească - înaintea trupelor ruse, motivează ei - aceste bunuri sau să facă „afaceri” cu aceste bogății, stârnindu- și astfel multe dușmănii.

Astfel, că în „Dosarul personal”, la data de 22.07.1946 apare, sec, notificarea

„Cadru disponibil”, iar la data de 22 iulie 1947, adică peste un an, găsim notat:

„Trecut în rezervă conform I.D. nr. 1163 din 1947 și - nr. 493 cu gradul de locotenent-colonel în rezervă”.


         Sub noul „regim popular” sprijinit să ia puterea politică de tancurile sovietice, încep „verificările” cadrelor – active sau disponibile - ale Armatei, de acum, a R.P.R. (Republica Populară Română - după abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947).

        Iar în FOIA DE NOTARE, cuprinzând perioada 01.04.1951 – 16.04.1951, a numitului ENESCU DUMITRU ALEXANDRU apar următoarele consemnări:

Originea     socială     a     părinților     -     funcționari. Starea socială a ofițerului - Chiabur în prezent naționalizat.

Părinții soției – au fost moșieri care acum sunt expropriați cu domiciliul forțat în Pitești.

Nu este un element de încredere și nu merită a face parte din cadrele armatei R.P.R.

Președintele comisiei Membrii

Căpitan (ss ) indescifrabil / Partidul (ss ) indescifrabil Sfatul Popular (ss ) indescifrabil

M.A.I. (SS ) indescifrabil

Urmează inevitabilele „Autobiografii” dar și mărturii scrise, așa numitele

„caracterizări” luate de la vecinii de stradă.

Este  urmărit,  supravegheat,  chemat   periodic  la  „Comisii  medicale”,   la

„Comisariatul militar orășenesc Pitești” unde în „Foaia de serviciu” în care sunt înscrise gradele militare obținute de-a lungul timpului, este consemnată și data de 24 decembrie 1956, dată la care, după „reevidență” și inevitabila „Autobiografie” confirmată ca „autentică și conformă cu actele doveditoare” de către „ofițerul de rezervă”, i s-a stabilit „specialitatea militară 4 Infanterie”.

O ultimă notă din „Dosarul personal” purtând data de 21.08.1957 sună astfel:

„Inapt cu scoatere din evidență conform Certificatului medical No. 278 – No. 193714”.

          Închei aceste rânduri despre destinul unui om prins în ghearele unei epoci zbuciumate, scăpat ca prin minune din flăcările celui mai distrugător război și din schimbările dramatice din „noua epocă comunistă”, când zeci de combatanți din războiul purtat împotriva URSS au pierit în lagăre și închisori, prin a reproduce portretul său, creionat cu sensibilitate și apreciere de fostul director al Bibliotecii Județene Argeș, regretatul Silvestru Voinescu, în cartea sa O viață printre cărți, volumul 1, apărut în anul 1997 la editura „Cultura” din Pitești, și din care aflăm  care a fost „punctul final” al vieții acestui OM DEOSEBIT.

„COLONELUL ALEXANDRU ENESCU

          A fost omul de la care am cumpărat peste 5.000 de cărți, multe din ele lucrări ale patrimoniului cultural, care se află azi în fondul nostru de colecții speciale. A fost chiar angajat câteva luni la bibliotecă, deși era aproape octogenar, fiindu-ne de mare ajutor pentru prelucrarea cărților în limba germană, pe care o cunoștea în profunzime. (…)

          Îl cunoscuse foarte bine pe generalul Ion Antonescu din perioada când acesta fusese comandantul Diviziei din Pitești. În timpul războiului a fost aghiotantul lui Alexianu, guvernatorul Transnistriei. Am fost de multe ori în casa lui și de fiecare dată descopeream alte și alte cărți, multe din domeniul biologiei, pentru care toată viața făcuse o mare pasiune.

           Ultima dată când am intrat în vila «Irinel» de pe strada Rahovei, a fost cu câteva ore înainte de a trece în lumea umbrelor. (…) Era într-o zi de vară din anul 1985.

           În sala de lectură sunt câteva lucrări monumentale care aparținuseră lui Alexandru Enescu și care îmi aduc aminte de câte ori le văd de omul de carte și de bibliotecă ce mi-a luminat o parte din anii maturității cu dragostea și bunătatea lui”.

(Silvestru VOINESCU, O viață printre cărți)

REDĂM, ÎN CONTINUARE, CÂTEVA PAGINI DIN ACEST TULBURĂTOR ,,JURNAL DE LINIA I”

             Marți 6 iunie.

O noapte grozavă. Noaptea distrugerii Iașului.

          Pela ora 1 noaptea am văzut 2 avioane „cucuvea”, care s-au învârtit și au bombardat pe șosea. M-am sculat potrivit obiceiului meu și am eșit afară.

          Pela ora 2 am fost trezit de o bubuitură mai puternică și am văzut pe la gara Socola un foc mare și un zgomot de avion. Când am vrut să culc am auzit o detunătură și mai puternică. Santinela veni și anunță că s-a aprins Iașul. Când am eșit să uit într-adevăr ardea /p.18./ o lumină mare. Imediat a început să cadă bombe luminoase și explosive în mare număr. Am înțeles că aviația anglo- americană a intrat în acțiune ca niște lași contra Iașiului.

       Atunci, m-am îmbrăcat și n-am ajuns până a veston căci cutremura și gândul: dacă atacă și Centrul…? Mai ales că ne-au mai mitraliat de vre-o 2-3 ori deci știu reperat. Am sculat toți ofițerii…

        Am luat șuba pe mine, uitând de vestonul în care aveam banii și am luat-o la fugă la Companiile 3 și 4 să-i anunț să se împrăștie. Am anunțat și pe ceilalți să o ia spre Ezăreni.


         Apoi am luat-o și înspre cei dela Regimentul 30 Dorobanți dar i-am găsit băgați în gropi.

       Înspre Iași huruiau avioane și cădeau bombe ca grindina, în tot lungul. În aer erau zeci de parașute luminoase care luminau ca ziua. Șoseaua spre Miroslava era bătută puternic. Schijele veneau până la noi. Așa spectacol lugubru și totodată măreț… în grozăvia lui!

Au căzut bombe până la 100 m. de vila noastră.

            A durat grozăvia dela ora 2 și 5 minute până la ora 2:45 când bestiile s-au îndepărtat spre Est. Ultimele au plecat la 3 fără 5 minute.

          Deci dela englezi nu am mai putem aștepta nimic! Asta arăta că atât ei cât și rușii sunt la mare ananghie. Mizerabilii! Ce vor fi având cu noi când ei bine știu pentru ce luptăm noi. Și când gândesc că /p.19./ majoritatea piloților sunt studenți… Bestii, gangsteri…

         Pentru a decongestiona zona Centrului am oprit doar 2 companii, iar restul de 3 le-am trimis spre Ezăreni unde e o pădure. O să stea acolo până diseară…

           Eu stau în vilă, unde s-au spart geamuri. Mi-e teamă să nu mă acuze șefii pentru actul meu de inițiativă luându-l drept altceva…!

       Bestiile au lansat bombe care explodează cu întârziere: la fiecare sfert de oră se aude explozia câte uneia. De ce au făcut ei toate astea…?! Cum se poate ca burghezii cei mai tipici să sprijine pe bolșevicii antiburghezi…? Cum se explică asta? Eu văd aci subtilitatea inteligenții jidovești, care în sfârșit crede că a găsit prilejul să triumfe asupra spiritului creștin, chiar prin creștini!

          Ora 07:15. Un avion bolșevic sus de tot vine să se convingă de isprava tovarășilor întru ticăloșie.

Arde Iașul în multe locuri. Dar mai ales la gară și spre Copou! Copoul a fost strașnic bătut. Fum gros și alb se ridică din direcția lui. Tot Iașul e acoperit de un văl de fum ca un lințoliu (giulgiu n.n.).

         Artileria grea trage spre Horlești: se vede că sunt bolșevici încercuiți acolo. Eri a fost vânzoleală și pela est de Horlești… E un zvon că armata noastră a intrat  în Hârlău.

        Cred că venirea avioanelor anglo-americane o să mai ridice moralul bolșevicilor. /p.20./ Sunt curios să văd riposta nemților. Când? Cum?

           Nu pot uita jerbele de lumină ale antiaerianei; șerpii de foc ai parașutelor luminoase și învolburarea subită a exploziilor la pământ.

        Acum e liniște, pace, par-că nici nu a fost ceva azinoapte… o mare ticăloșie…! Câți morți, câți răniți nu s-or fi zvârcolind acum în dureri provocate de mercenarii crimei, gangsterii americii! Și apașii Angliei1

Ora 09:06: „Stuci” trec să bombardeze frontal. Au dreptate pentru că  numai acolo se va da hotărârearăzboiului.

1 Apași = denumire peiorativă dată locuitorilor din mahalalele Parisului în sec XVIII (cuțitari,  proxeneți…), denumire preluată apoi în mahalalele marilor orașe occidentale.

 

 

           Până acum activitatea aviatică a fost foarte redusă, dar se învioară… Ce bine ar fi să fi fost ocupat Hârlău… Cei de la Regimentul 92 Vânători de Munte spun că au Punctu de Comandă la un tunel pe Calea-Ferată Târgu Frumos - Movileni.

           Ora 09:26. Multă „ vânătoare” germană e în aer, ca niciodată, probabil au ei vreo știre.

          Azi am ocazia să văd o manieră a unui păianjen de a mânca – suge prada. În closet o mica musculiță, a fost prinsă de un păianjen mic (4-5m/ m) cu picioarele lungi, de culoarea pielii, care își face pânza pela colțuri.

         A prins-o de un fir și cu picioarele dinapoi o răsucea ducând un fir dela glandele anale cu fiecare picior așa că biata musculiță era înfășată așa ca să nu mai miște. După asta a luat-o și a dus-o mai sus și s-a apucat s-o sugă în voe.

/p.21./

          Veni un sergent trimis să afle ce e la Iași. E mare nenorocire. Cum și era de așteptat. Spitalul „ Sf. Spiridon” dat la pământ așa că toți răniții au fost omorâți; acum arde în flăcări…; gara arde; uzina de apă distrusă și multe alte clădiri. În fața Diviziei a 3-a a căzut o bombă chiar în fața gheretei santinelei…

         Ora 16:20: Încercai să adorm dar e imposibil. Prea mi-au fost nervii zdruncinați de grijă și de cele ce am văzut. Acum înțeleg dece Nely scrie că nu se mai duse acasă (la Pitești) până nu s-o încheia pacea.

         În aer multă aviație de vânătoare. Stau la „observator”, în vie, să uit cum arde Iașul. Chiar acum făcură explozie 2 bombe la interval de 5-6 secunde… Bravo civilizației anglo-americană! Dar gândesc că și ai noștri au făcut poate așa la Odesa! Așa că fie afurisit omul modern…!

          Dar ce tot văicăresc eu ca o babă? Așa e războiul: să faci adversarului maximum de rău prin orice mijloc! Ilustrația imediată: dudue pe sus un convoi de Stukas care merg să facă acelaș lucru - în acelaș scop - ca americanii și rușii aseară! Ce mai discuție: așa e războiul!

            Sunt 21 „bucăți” care vin dela război unde nu există omenie, sentimente fine și dreptate ci numai cele contrare lor. Așa a fost decând lumea, când s-au pus în conflict interesele, ambițiile celor mai mari și s-a lăsat frâu liber pasiunilor josnice din om!

             Ora 20:45. Veni un ofițer dela Divizia 18 să ne ia oameni, căci au trecut acum la Compania 6 Artilerie. Plecară 186 inși.

            M-am dus după oameni la Ezerani și cum am ajuns acolo a reînceput /p.22./ calvarul Iașului, la ora 21:15 și s-a terminat la ora 22:25: nu a fost așa intens ca rândul trecut, dar totuși a fost grozav. Avioanele lăsau bombe luminoase și apoi bombardau pe alese, dușmănește.


Miercuri 07 iunie.

            Azinoapte am dormit foarte bine în pădure culcat sub cerul liber și acoperit cu mantaua.

Venii la Punctul de Comandă, mai lucrai, mai dormii. Vin mereu ostași. Diseară la fel trebue să dorm iarăși cu ei.

            Într-adevăr e o frumusețe să dormi acum afară mai ales pe pat de campanie ca mine și cu șuba…!

           Slabă activitate de aviație; în schimb - mai ales după masă - a fost o  puternică canonadă spre vest par-că pe unde am fost noi… Se zice că rușii ar fi  adus 2 noi divizii și atacă cu ele.

             Joi 08 iunie.

            Am dormit cu bine în pat de campanie și a fost relativ liniște din partea gangsterilor aerului. A trecut de vreme, pela ora 21, un avion care a mai lăsat ceva bombe pe șoseaua Miroslavei.

          Dimineața m-a sculat un duduit de motocicletă: un curier mi-aducea ordinul să prezint la Divizia 3 Infanterie pentru a primi ordine.

Asta înseamnă cu s-a sfârșit cu frumoasele zile dela Valea Adâncă: exact 30

zile!

Mă  dusei  la  Miroslava  la  Divizie  unde  găsii  numai  eșalonul  II    maior

Vasilescu care nu știa nimic. Am întrebat pe Marin Ionescu, care îmi spuse ca să vin astăzi la „Vulturu”: acolo au ei Punctul de Comandă. Îmi spuse doar că înapoez la vechiul meu loc…

          Cei de la Compania 4 Artilerie întrebați de căpitanul Marinescu spuseră că m-a cerut Generalul Calotescu special și ei m-au dat /p.23./ căci au un căpitan la Centru. Culmea e că bietu Cacip urma să plece în concediu ca sinistrat, așa că nu-i convine nici lui această chemare a mea.

         Venii la Punctul de Comandă după ce auzii că la stânga s'a restabilit situația la Divizia 18 și că ai noștri sunt cu frontul pe pădurea Ciriteiu mare și Ciriteiu mic, respingând contra-atacurile viguroase date de ruși cu forțe noi azinoapte și azinoapte au atacat spatele pozițiilor noastre cu aviația.

          Vorbii cu adjutantul Gherghina dela Biroul Adjutant care veni dela Pitești și îmi spuse că în ziua de 6 Iunie a fost din nou bombardat Piteștiu, numai cartierul gării, și că a fost distrusă casa Intendent Locotentent-Colonel Oprea cu 2 bombe în plin. Mie mi-a adus eri un soldat scrisoarea de la Henrich, care îmi scrie că a  reparat acoperișul așa că nu poate ploua înlăuntru. Traian Țepelea, contingent 1941, Regimentul 90 Vânători de Munte.

            Tot azi aflai că printre cei 9 morți dela Divizia 3-a era și Sergentul Niculae Popescu înăbușit de pământul asvârlit de o bombă. Biata tanti Mița când o afla…

Mi se aduse 7.000 lei pentru porcii dela cuscru (5 buc.).


         Am fost pela Cuscru Costin, căci aseară am aflat de construcția lui în șoseaua Niculina No. 130 (3.). de am vorbit. Am aflat dela un soldat care făcea de pază la via lui în Ezereni.

          La întoarcere am fotografiat pe amicul meu stupar, Gheorghe Vasiliu, din Valea Adâncă no. 23 cu toată familia.

/p.24./

         La cuscra mi-a dat o femeie în cărți numai de bine. E unu de „roșu” adversar (cu ochi căprii). Cine o fi, căci prevede zile grele pentru el. Sunt foarte curios să știu mai pe urmă cum s-a realizat prezicerea. Cărturăreasa spunea că locotenentului-colonel Valeriu Carp nu-i eșea bine: a stat la ea.

Plec cu siguranța întoarcerii.

Am fost de am ajutat pe părinții lui Costin.

Apoi la ora 20 am plecat cu o mașină la „Ileana 1”, unde am ajuns la  22:04.

Aci: îl înlocuiesc la comandă pe  Tobescu!

Copyright © Gabriel Dumitru
Muzeul Judeţean Argeş
Str. Armand Călinescu, nr. 44, Tel/Fax: 0248.212561