Activitatea muzeului in perioada pandemiei Covid-19

SCHITUL BULIGA, EDIFICIUL CE SE RIDICA, ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA,  PE LOCUL ACTUALULUI MUZEU JUDEȚEAN ARGEȘ 

Marius Păduraru

Cu mulți ani în urmă, pe locul pe care se află astăzi Muzeul Județean Argeș (fosta Prefectură a județului istoric Argeș, construită între anii 1898-1899, după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu), se ridica biserica schitului Buliga; terenul aferent schitului includea și actuala Grădină Publică (numită de-a lungul istoriei sale și Parcul „1907”), dar și perimetrul Cercului Militar.

Schitul, cu hramul Sfinții Îngeri (Fig. 1), ridicat în anul 1745, dar definitivat abia în 1751, a fost ctitoria unui vestit negustor al vremii, Martin Buliga, și a soției sale, Anița.

 Schitul buliga

Fig. 1. Biserica Schitului Buliga.

(Foto, Al. Antoniu, Albumul general al României, 1901-1904)

În epocă, breasla comercianților era foarte bine organizată și foarte puternică în multe privințe, nu doar în principalul său domeniu, respectiv negoțul, ci și în domeniul politic, social, cultural și religios.

Martin Buliga din Pitești a reprezentat a doua generație de comercianți, întrucât tatăl său, Pătru Buliga, este menționat în documente cu titlul de jupan, făcând parte, așadar, din elita negustorilor vremii. Prin urmare, bucurându-se deja de stare prosperă, Martin a încercat să-și consolideze poziția socială printr-o alianță matrimonială prestigioasă. Astfel, căsătoria sa cu Anița Merișanu (Bucșanu), fiica lui Constantin Merișanu (Bucșanu) – din a cărei familie au făcut parte marele vornic Barbu Merișanu și marele paharnic Staico Bucșanu (Merișanu) – a reprezentat pentru negustorul Martin Buliga o oportunitate să devină parte dintr-o casă boierească – ceea ce-i conferea protecție și sprijin, pentru a-și continua ascensiunea socială, el ajungând, la un moment dat, chiar sluger al doilea.

Sursele veniturilor sale au fost: moștenirea de la părinți, zestrea Aniței, propriile activități comerciale, creditarea diferitelor persoane. Toate acestea i-au permis lui Martin Buliga să edifice (de unul singur sau în colaborare) patru edificii religioase: Schitul Buliga (la Pitești), care a fost ctitoria sa principală și care a devenit necropola familiei sale, Mănăstirea Stânișoara (din Călimănești, județul Vâlcea) și două biserici, una la Valea Rea (azi Pitești, cartierul Găvana II) și alta la Gura Bascovului (acum Bascov, parohia suburbană Pitești). Aceste ctitorii au arătat că, asemenea majorității oamenilor Vechiului Regim, era un bărbat evlavios, în același timp ele exprimând dorința comanditarului de a-și spori prestigiul în fața contemporanilor săi.

Aceste ctitorii ecleziastice, cărora li se alătură una laică, școala de la Schitul Buliga (unde puteau primi învățătură și copiii sărmanilor), l-au făcut să apară ca un homo novus al timpului său, fapt ce i-a asigurat un loc de cinste între membrii comunității. Cu doi ani înainte de a muri, Martin Buliga a închinat schitul Mitropoliei din București; în zapisul întocmit cu acest prilej, datat 1751 mai 26, ctitorul a consemnat obligația forului superior de întreținere a școlii pe care o întemeiase:

„...Așișderea, de vreme ce am socotit să fie și școală rumânească pentru învățătura copiilor și pentru chiverniseala a vreunor săraci, carii nu vor avea unde să plece capul, să fie plata dascălului și hrana săracilor din prisosul venitului acelui schitișor, după cum va fi prisosul venitului pe an”.

Deși Eugenia Greceanu considera că biserica a fost demolată în anul 1897, suntem în măsură astăzi să precizăm, fără echivoc, că lăcașul propriu-zis a mai supraviețuit încă trei ani, dezafectarea edificiului făcându-se în intervalul post 9 martie – ante 1 octombrie 1900. Acest an era consemnat în textul obeliscului (Fig. 2) ridicat pe locul altarului:

Aici a fost altarul sfintei Biserici Buliga zidită în anul 1600 de Martin și refăcută în anul 1700 de Petru Martin Buliga – Din causa ruinei s-a dărâmat în anul 1900 cu ocasia construirei Palatului Administrativ – Spre vecinica amintire s-a ridicat această piatră – 1900 octombrie 1”. Dincolo de erorile privitoare la fundarea bisericii, reținem anul demolării acesteia: 1900.

 schitul buliga 2

Fig. 2. Obeliscul amplasat pe locul altarului bisericii Schitului Buliga în anul 1900.

(Fotografie din Colecția Istorie Modernă și Contemporană a Muzeului Județean Argeș)

Un alt argument îl constituie planul de amplasament de mai jos (Fig. 3), păstrat la Arhivele Naționale Istorice Centrale și identificat de colegul Ion Dumitrescu, în care se poate observa că după fundarea clădirii fostei Prefecturi, biserica era în picioare. Foarte probabil, forma clădirii fostei Prefecturi a fost determinată de dorința inițială de păstrare a bisericii Schitului Buliga, valoros monument istoric. Tot de aici se poate vedea că în partea dreaptă a incintei funcționa Cazarma de Jandarmi, clădire pe amplasamentul căreia a fost ridicat, la începutul secolului trecut, sediul Serviciului Tehnic, edificiu în care astăzi își desfășoară activitatea Direcția Agricolă Argeș.  

 schitul buliga 3

Fig. 3. Plan de amplasament (detaliu) în care se poate observa biserica Schitului Buliga, încadrată de Palatul Administrativ, astăzi spațiul expozițional al

Muzeului Județean Argeș.

(Arhivele Naționale Istorice Centrale, București)

În fine, prin Înaltul Decret Regal nr. 1114/9 martie 1900 se preciza că demolarea bisericii Buliga din Pitești a fost încredințată către doi meșteri italieni (informația ne-a fost pusă la dispoziție de dl. arhivist Aurel Radu).

Bibliografie:

1. Marius Păduraru, Aurel Radu, Martin Buliga, exponent al elitei negustorești din Țara Românească, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea în „Negustorimea în Ţările Române, între Societas Mercatorum şi individualitatea mercantilă, în secolele XVI–XVIII”, vol. editat de Cristian Luca, Galați, University Press, 2009, pp. 169-205; studiul poate fi consultat aici: https://www.academia.edu/40390696/MARTIN_BULIGA_EXPONENT_AL_ELITEI_NEGUSTORE%C5%9ETI_DIN_%C5%A2ARA_ROM%C3%82NEASC%C4%82_%C3%8EN_PRIMA_JUM%C4%82TATE_A_SECOLULUI_AL_XVIII-LEA_MARTIN_BULIGA_A_REPRESENTATIVE_OF_THE_MERCHANT_ELITE_FROM_WALACHIA_ON_THEFIRST_HALF_OF_THE_18th_CENTURY_

2. Eugenia Greceanu – Ansamblul urban medieval Pitești, ed. a II-a, Pitești, Editura Paralela 45, 2007, pp. 94-95.

3. Spiridon Cristocea, Elena Rotaru, Romeo Maschio, Piteștiul de altădată. O istorie ilustrată, Pitești, Editura Ordessos, 2011, pp. 140-147, 160, 181.

4. http://arhivist.blogspot.com/search?q=buliga

Copyright © Gabriel Dumitru
Muzeul Judeţean Argeş
Str. Armand Călinescu, nr. 44, Tel/Fax: 0248.212561